Maccabi Haifa-Juventus Torino 2-0. Să reținem acest rezultat din Champions League, de acum câteva ore. Șase jucători dintre cei care au învins pe Juve sunt internaționali israelieni. Peste câteva luni, ei și colegii lor de la națională ne vor fi adversari în grupa așa-zis ușoară pentru Euro 2024. Scriu acest text și, de pe ecranul televizorului pe care îl am în față, Edi Iordănescu nu surâde, nu clipește, nu zâmbește, are, în schimb, aceeași remarcă: ce facem cu fotbaliștii israelieni de la Maccabi? Nu are vreun motiv de bucurie, dacă vrea să-și răspundă. De aceea și din multe alte cauze.
Cum ar fi adversara care ne-a venit în grupa de calificare din urna a patra valorică, de sub noi, carevasăzică. Kosovo. Ce e cu Kosovo, cine e Kosovo?
E miercuri, 12 octombrie 2022, și Edi Iordănescu își continuă conferința de presă prilejuită de tragerea la sorți a componentelor grupelor de calificare la viitorul turneu final european. De duminică la prânz știm ce adversare avem și tot de atunci am căzut, cred, cu toții, într-o uriașă plasă de încredere care e, însă, una extrem de subțire. Nu, nu avem deloc o grupă ușoară, cum și eu m-am entuziasmat, în primele minute, crezând că am avea. Am fi avut cândva, nu acum.
Grupa e cea mai grea posibilă, și până să ajungem să răspundem la întrebările despre naționala Kosovo, să mai vorbim un pic despre noi. De fapt, toată discuția e despre noi, o spune și tânărul Iordănescu. Și are dreptate.
Alarma nu vine doar de la victoria lui Maccabi cu Juve, 2-0 în Champions League, ci, mai ales, de la faptul că Maccabi Haifa a eliminat în play-off-ul competiției chiar la Belgrad, cu 100.000 de spectatori împotrivă, pe Maracana, pe Steaua Roșie Belgrad, tot cu acei șase internaționali pe teren. Mai ales grație lor! Același sunet de “atenție, pericol!”, vine și de la amicalul de acum câteva luni, când noi am avut 2-0 cu Israel, și am fost egalați după pauză, când adversarii au ales să introducă titularii în locul rezervelor. Și asta a fost!
În doar câteva minute, balanța a coborât rapid în dreptul lor, mai valoroși și mai buni.
Cam aici e Israelul față de noi, dacă mai era nevoie de o dovadă.
Noi nu avem nimic care să se așeze în oglindă cu performanțele internaționalilor israelieni, pentru că și ceilalți, care joacă în Europa, o fac în campionate și la echipe mai bune decât cele la care sunt legitimați Radu, Pușcaș, Marius Marin, Man, Rus, Răzvan Marin, Tănase, iar acești bravi tricolori au fost cu toții titulari în ultimele meciuri din Liga Națiunilor, la care Edi tot face referire de câteva minute bune, de când a început conferința de presă. Amintește, la un moment dat, și de un capăt de linie.
Aproape la fel stau lucrurile și cu retorica selecționerului nostru. Ajunge unde trebuie să ajungă, dar nu lasă să se vadă până la capăt realitatea: nu adversarii sunt formidabili, ci noi nu mai suntem cei care am fost în urmă cu niște ani. Să zicem douăzeci. Hai și cu Kosovo acum, dacă tot am ajuns în acest punct.
Amir Rrahmani e titular la Napoli, liderul din Italia și din grupa de Champions, acolo unde Napoli-Liverpool a fost 4-1 și Ajax-Napoli 1-6! Care Napoli bate campiona Milan, în Serie A, pe San Siro și mereu kosovarul joacă titular. De Vedat Muriqi să vă mai spun? E la Mallorca, în La Liga, a pierdut greu de tot, cu Barcelona, 0-1, acum câteva zile. La Mallorca a venit de la Lazio.
Și am tot continua lista asta, cu exemple și exemple, dar, repet, în ciuda adevărului și a acestor dovezi de performanță individuală, nu de aici vin problemele noastre. Nu de la Dabbour și nici de la Rrahmani, ci de la ce avem noi, de la punctul tot mai jos de plecare al valorii noastre. Noi nu mai suntem ce-am fost zeci de ani, nu Kosovo a devenit o mare națională. Și nici măcar Israel.
Elveția e mult prea puternică pentru oricare altă adversară, Andorra și Belarus, prea slabe. Și atunci se va premia uriaș orice punctișor scos cu elvețienii, dacă va fi să fie pentru careva, și se va plăti scump de tot orice punct pierdut cu Andorra sau Belarus.
Aceasta e grupa noastră, devenită infernal de grea tocmai pentru că ne oferă șanse la această ruletă în trei, cu drept de a juca și la masa Elveției, dar, mai ales, cu pericolul de a pierde ceva la mesele celor mai slabi. În rest, totul va fi între noi trei…
Și atunci, cum ar fi arătat grupa ușoară? Simplu, precum cea în care joacă Franța și Olanda, sau cea cu Anglia și Italia. Cine ar fi avut vreo pretenție acolo, cine i-ar fi reproșat fie și o silabă lui Edi?
Acelea ar fi fost grupele care să ne facă să zâmbim și să facem cu ochiul, lăsând în urmă un hohot de râs și câteva puncte: fotbalul poate fi și o comedie! Ca și viața…
În cazul grupei de calificare “I”, nu! Deja de duminica trecută totul trebuie să fie groaznic, cumplit de serios. Avem o șansă, chiar dacă nu avem echipele lor! Avem o șansă, chiar dacă nu avem jucătorii lor! Avem șansa noastră, care ține de un trecut care trebuie să oblige și de un viitor care trebuie să vină! E o grupă nici ușoară și nici grea.
E grupa care ne va face oameni, precum grupele bune de odinioară. E grupa care ne va face oameni. Oameni mari.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER